USM Alger a câştigat sâmbătă, pe terenul echipei Zamalek, la Cairo (Egipt), Cupa Confederaţiei CAF (0-1, 8-7 la loviturile de departajare, 1-0 în meciul tur) pentru a doua oară în istoria sa, după cea din 2023.
La finalul unui meci retur foarte echilibrat şi intens, „Roşii şi Negrii” au câştigat trofeul după o serie de lovituri de departajare care a ţinut spectatorii cu sufletul la gură.
Învinsă cu 1-0 în tur, echipa din Cairo, care a jucat într-un stadion plin ochi şi cu publicul de partea sa, a reuşit totuşi să egaleze imediat, în urma unui penalty acordat încă din minutul 4. După ce li s-a anulat un al doilea gol pentru ofsaid (min. 15), gazdele le-au permis treptat jucătorilor lui Lamine Ndiaye să-şi creeze ocazii.
Însă, în cele din urmă, o interminabilă serie de lovituri de departajare a decis soarta celor două echipe: după ce Mohamed Shehata, al şaptelea executant, a ratat ţinta, Glody Likonza a adus titlul echipei sale.
După ce a câştigat luna trecută Cupa Algeriei, USM Alger îşi înscrie din nou numele în palmaresul Cupei Confederaţiei CAF, echivalentul african al Ligii Europa.




























