Trei jandarmi din Bucureşti sunt cercetaţi disciplinar în urma incidentului în care o maşină parcată neregulamentar, în zona Cotroceni, a fost zgâriată intenţionat de şoferul unei autospeciale a Jandarmeriei Capitalei. ”Există suspiciuni rezonabile privind săvârşirea unor fapte de natură penală, în urma cărora unitatea noastră va sesiza Parchetul Militar”, a precizat Jandarmeria Bucureşti, subliniind că nu tolerează astfel de comportamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În imaginile surprinse de camerele de supraveghere şi făcute publice, se vede cum şoferul autospecialei de Jandarmerie scoate mâna pe geam şi zgârie o maşină parcată neregulamentar.
 
Vineri, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti a transmis că, în urma verificărilor făcute, la nivelul unităţii s-a dispus cercetarea disciplinară prealabilă pentru trei cadre militare. 
 
”Există suspiciuni rezonabile privind săvârşirea unor fapte de natură penală, în urma cărora unitatea noastră va sesiza Parchetul Militar. Jandarmeria Capitalei va pune la dispoziţia organelor de anchetă toate datele de care dispune, instituţia noastră fiind prima interesată de clarificarea situaţiei şi de luarea măsurilor legale care se impun. Nu tolerăm şi nu ne onorează astfel de comportamente şi depunem eforturi instituţionale continue pentru eliminarea unor astfel de situaţii, prin analize, studii şi verificări interne. Reiterăm faptul că nu vom tolera niciodată vreo abatere de la normele şi principiile deontologice care guvernează funcţionarea instituţiei noastre”, a arătat sursa citată.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.