Un cetăţean britanic care a încercat să cumpere o fată de 14 ani de la familia sa, în scopul exploatării sexuale, a fost arestat în judeţul Covasna. El a fost condamnat şi în ţara de origine pentru fapte similare. La percheziţii, anchetatorii au găsit peste 280.000 de materiale pornografice cu minori în locuinţa lui.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Covasna, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Covasna, au documentat activitatea infracţională a unui bărbat (cetăţean străin), cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de pornografie infantilă şi tentativă la trafic de minori”, au transmis, marţi, IGPR şi DIICOT, într-un comunicat de presă.

Surse judiciare au precizat că bărbatul este cetăţean britanic.

”În perioada 2022 - ianuarie 2023, bărbatul ar fi încercat să transfere sub autoritatea şi controlul său, o minoră, de 14 ani, în scopul exploatării sexuale, oferind în acest scop familiei persoanei vătămate sume de bani”, au mai precizat anchetatorii.

Potrivit acestora, în urma percheziţiilor domiciliare efectuate în judeţul Covasna, la reşedinţa bărbatului, au fost descoperite şi ridicate mai multe sisteme informatice şi medii de stocare în care au fost descoperite peste 280.000 de materiale pornografice cu minori de tip imagine şi video.

”Investigaţiile efectuate au mai relevat faptul că bărbatul a fost condamnat pentru fapte similare şi în ţara de origine”, au precizat anchetatorii.

Iniţial el a fost reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.