Trei percheziţii sunt desfăşurate, marţi dimineaţă, în municipiul Săcele din judeţul Braşov, într-un dosar penal privind acordarea ilegală de ajutoare sociale unor persoane care nu aveau voie să beneficieze de acestea. Pe numele a doi funcţionari publici au fost emise mandate de aducere şi urmează să fie audiaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Poliţiei municipiului Săcele efectuează, marţi dimineaţă, trei percheziţii domiciliare pe raza municipiului Săcele.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, percheziţiile sunt efectuate într-o cauză privitoare la infracţiuni de corupţie vizând stabilirea şi plata ajutoarelor sociale acordate unor locuitori ai municipiului Săcele.

Pe numele a doi funcţionari publici care s-au ocupat de acordarea ajutoarelor sociale au fost emise mandate de aducere, aceştia urmând să fie conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov unde vor fi audiaţi..

În cauză au fost emise 180 de citaţii pentru audierea unor persoane, la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov şi Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Procurorii suspectează că s-au acordat ajutoare sociale unor persoane care nu îndeplineau condiţiile legale pentru a fi beneficiari.

În Săcele este cea mai mare populaţie de etnie romă din judeţul Braşov, aproximativ 10.000 de persoane.

Ministrul Muncii, Dragoş Pîslaru, a declarat duminică, la Digi 24, că o verificare făcută în 2015 în sistemul ajutoarelor sociale a scos la iveală fraude de proporţii, fiind acordate fraudulos şi 20% din aceste beneficii în anumite cazuri. Pîslaru a spus că a cerut ca aceste verificări să fie făcute din nou, iar cifrele au reconfirmat această situaţie astfel că va fi reformată ”din temelii” inspecţia socială în maxim două săptămâni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.