Anchetatorii au făcut percheziţii în judeţul Braşov, într-un dosar de trafic de influenţă în legătură cu promisiunea promovării examenului auto la proba de traseu. O persoană a fost reţinută.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ofiţeri de poliţie ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Braşov, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, au pus în aplicare, în cursul zilei de 24.11.2022, două mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţului Braşov, dintre care unul la domiciliul unui suspect, iar cel de-al doilea la sediul unei societăţi comerciale, într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie”, a transmis, vineri, DGA, într-un comunicat de presă.  

Sursa citată a precizat că suspecţii au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea audierii.  

”Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă în legătură cu promisiunea promovării examenului auto la proba practică de traseu. Suspectul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore în baza ordonanţei de reţinere emisă de către procurorul de caz”, a mai transmis DGA.  

Surse judiciare au precizat, pentru News.ro, că suspectul doar promitea că ar avea cunoştinţe pentru a asigura promovarea probei practice, fără a deţine niciun fel de legătură cu examinatorii.  

 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.