Un bărbat în vârstă de 73 de ani, cetăţean român, este cercetat penal pentru conducere fără permis şi uz de fals după ce, fiind oprit în trafic, a prezentat un permis de conducere despre care a susţinut că a fost obţinut în Italia. Poliţiştii au constatat că documentul nu are elemente de siguranţă, acesta nefigurând în baza de date a autorităţilor italiene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Şoferul a fost oprit în trafic de poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Cristian, din judeţul Braşov. 
 
”La data de 15 mai 2023, în jurul orei 19.00, în cadrul unui control efectuat de către poliţişti, pe raza comunei Cristian, din judeţul Braşov, a fost oprit un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, în vârstă de 73 de ani, care a prezentat pentru control un permis de conducere eliberat de statul italian. În cadrul verificărilor efectuate de poliţişti, aceştia au stabilit că permisul de conducere înmânat de conducătorul auto nu prezintă elementele de securitate, iar în bazele de date acesta nu are corespondent”, transmite, marţi, Poliţia judeţeană Braşov.
 
Reprezentanţi ai instituţiei au precizat pentru News.ro că bărbatul este cetăţean român, cu domiciliul în România, şi că marţi dimineaţă autorităţile italiene au confirmat că în baza de date a statului italian nu există un permis de conducere eliberat pe numele acestuia.
 
Anterior, bărbatul a deţinut permis de conducere eliberat de către autorităţile române, însă acesta a fost anulat, din cauza comiterii unor infracţiuni prevăzute în Codul rutier.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.