Un incendiu puternic a cuprins, luni, patru case din municipiul Brăila, acolo intervenind zece autospeciale de la ISU, SMURD şi Ambulanţă. Locatarii au reuşit să iasă singuri, nefiind semnalate victime.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Brăila, incendiul a cuprins patru case de pe strada George Topârceanu din municipiu, iar din primele informaţii reiese că focul a izbucnit în curtea unei bătrâne.

Acolo au fost direcţionate iniţial 4 maşini de stingere incendii cu apă şi spumă, o autoscară şi un echipaj de la SMURD.

Ulterior, pentru că incendiul este unul de amploare, echipajele au fost suplimentate, astfel că intervin acum 10 maşini de la ISU, SMURD şi SAJ.

Locatarii din cele 4 case care ard au ieşit singuri, nefiind semnalate victime. Pompierii au întâmpinat probleme pentru că nu era presiune la  hidranţii stradali astfel că o vreme nu au putut interveni până ce în zonă au fost trimise alte două autospeciale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.