Un poliţist din cadrul Biroului Ordine Publică Brăila a fost bătut de doi bărbaţi pe care i-a amendat în trecut, suspecţii fiind acuzaţi de ultraj.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor IPJ Brăila, incidentul s-a petrecut în timp ce poliţistul din cadrul Biroului Ordine Publică se afla în timpul liber.

În urma cercetărilor s-a stabilit că, în timp ce poliţistul se afla pe un spaţiu de agrement de pe raza comunei Tichileşti, a fost invitat de către doi bărbaţi, cu vârsta de 35 şi 40 de ani, să consume băuturi cu ei.

Poliţistul a refuzat invitaţia, moment în care cei doi bărbaţi i-au reproşat faptul că i-a sancţionat contravenţional cu amendă, dar şi faptul că a confiscat bunuri de la societatea comercială pe care unul dintre cei doi bărbaţi o deţine. Ulterior, l-a lovit pe agent cu pumnii în cap.

Imediat după producerea evenimentului, cei doi bărbaţi au părăsit locul de agrement, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.