Botoşani: 11 percheziţii în cadrul unui dosar penal de şantaj, violare de domiciliu, ameninţare / Un bărbat este acuzat că a acordat împrumuturi cu dobânzi, iar dacă acestea nu erau restituite atunci victimele erau supuse unor presiuni şi ameninţări

Botoşani: 11 percheziţii în cadrul unui dosar penal de şantaj, violare de domiciliu, ameninţare / Un bărbat este acuzat că a acordat împrumuturi cu dobânzi, iar dacă acestea nu erau restituite atunci victimele erau supuse unor presiuni şi ameninţări

Poliţiştii din Botoşani au făcut 11 percheziţii în cadrul unui dosar penal de şantaj, violare de domiciliu, influenţarea declaraţiilor şi ameninţare în cazul unui bărbat acuzat că începând cu anul 2018 a acordat împrumuturi cu dobânzi, fără a fi autorizate, iar în cazul în care acestea nu erau restituite, datornicii erau supuşi unor presiuni şi ameninţări.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani au anunţat, joi, că un bărbat de 51 de ani din Darabani este cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de şantaj, violare de domiciliu, influenţarea declaraţiilor şi ameninţare. Poliţiştii au stabilit că, începând cu anul 2018, bărbatul ar fi acordat în mod repetat împrumuturi cu dobânzi, fără a fi autorizate.
"Ulterior, în situaţiile în care împrumuturile nu ar fi fost restituite, persoanele vătămate ar fi fost supuse unor presiuni şi ameninţări. Astfel, la data de 27 mai 2026, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale au pus în aplicare 11 mandate de percheziţie domiciliară, la persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor", au transmis poliţiştii.
Percheziţiile au avut loc în localităţile Darabani, Păltiniş şi Mileanca, la persoane fizice, unităţi comerciale şi alte locuinţe deţinute de bărbatul suspect.
În urma percheziţiilor, au fost descoperite mai multe probe, printre care 20.000 de lei, peste 1.400 de dolari şi 20 de pachete de ţigări cu timbru Republica Moldova, acestea fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.
Totodată, au fost puse în aplicare 11 mandate de aducere, atât pe numele bărbatului, cât şi al altor 10 persoane implicate, care au fost duse la sediul poliţiei pentru audieri.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră