Poliţiştii şi procurorii DIICOT au anunţat că, în cadrul operaţiunii ”Calul Troian”, au fost reţinute 15 persoane, iar alte 12 sunt cercetate sub control judiciar. Anchetatorii au ridicat 200.000 de lei, 51.000 de euro, zeci de arme albe, bijuterii, droguri, fiind pus sechestru pe 15 maşini de lux. De asemenea, alte patru persoane se sustrag cercetărilor.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa au anunţat, joi, că, în urma operaţiunii intitulată ”Calul Troian”, desfăşurată în zilele de 19 şi 20 noiembrie, au fost reţinute 15 persoane şi a fost luată măsura controlului judiciar pentru 12 persoane. Cele 27 de persoane sunt cercetate pentru săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane, proxenetism, trafic de droguri de mare risc, punerea la dispoziţie a unei locuinţe pentru consum de droguri, spălare de bani, instigare la spălare de bani, camătă, şantaj, influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă.
”În urma activităţilor desfăşurate, ieri, la locuinţele celor în cauză, au fost descoperite şi ridicate aproximativ 200.000 de lei, 51.000 de euro, precum şi alte sume în diverse valute (USD, UKP, CAD), 3 arme letale şi 4 neletale, toate deţinute ilegal, zeci de arme albe (săbii, macete, cuţite, boxuri), 14 ceasuri de lux şi diverse bijuterii, cantităţi de droguri de risc şi mare risc, instrumente de porţionare, cântărire şi consum a substanţelor interzise, medii de stocare şi înscrisuri cu valoare probatorie”, au afirmat reprezentanţii IPJ Constanţa.
De asemenea, anchetatorii au dispus măsura sechestrului asigurător asupra a 15 autoturisme de lux.
Cele 15 persoane reţinute urmează să fie prezentate Tribunalului Constanţa cu propunere de arestare preventivă. Totodată,va fi formulată propunere de arestare în lipsă pentru patru persoane, care se sustrag urmăririi penale.
Poliţiştii şi procurorii au făcut 76 de percheziţii domiciliare în judeţele Constanţa şi Tulcea, dar şi în municipiul Bucureşti, în cadrul operaţiunii ”Calul Troian”.
”Din probatoriul administrat a reieşit faptul că, în municipiul Constanţa, s-ar fi constituit, pe criterii teritoriale (cartier), o grupare de criminalitate organizată (având peste 30 de membri) în scopul obţinerii unor importante beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor victime, inclusiv minore. Ulterior, pe fondul unei evoluţii numerice dar şi financiare, membrii grupării ar fi comis şi alte infracţiuni, respectiv cămătărie, şantaj, dar şi spălarea banilor, în vederea ascunderii originii ilicite a sumelor obţinute din activitatea infracţională”, au transmis anchetatorii.
Ei au precizat că această grupare s-ar fi ocupat şi cu procurarea şi vânzarea de substanţe interzise.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







