Şase bărbaţi au fost reţinuţi pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, după ce au participat la un scandal pe strada Gării din Titu, judeţul Dâmboviţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 ”La data de 16 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de încăierare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice. Din cercetările efectuate, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari, a reieşit faptul că, în cursul serii de 15 august a.c., şase bărbaţi, cu vârste cuprinse între 20 şi 47 de ani, în timp ce s-ar fi aflat pe strada Gării din oraşul Titu, s-ar fi agresat fizic reciproc şi ar fi tulburat ordinea şi liniştea publică”, a transmis, joi, Poliţia Judeţeană Dâmboviţa.

Sursa citată a precizat că, miercuri, cei şase au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Răcari pentru dispunerea unei măsuri preventive.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.