Bărbat în stop cardio-respirator, după ce s-a înecat cu un măr. Medicii au scos bucata de fruct, iar pacientul a fost resuscitat

Bărbat în stop cardio-respirator, după ce s-a înecat cu un măr. Medicii au scos bucata de fruct, iar pacientul a fost resuscitat

Un bătrân în vârstă de 69 de ani din judeţul Argeş a intrat în stop cardio-respirator după ce s-a înecat cu o bucată de măr. Medicii şi paramedicii care asigură asistenţa pe ambulanţa de terapie intensivă mobilă au scos bucata de fruct, bărbatul fiind resuscitat şi dus la spital.

Incidentul a avut loc miercuri,  în localitatea Călineşti din judeţul Argeş, unde un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean au intervenit în cazul unei persoane în vârstă de 69 ani care s-a înecat cu un bol alimentar.
„La sosirea echipajului SMURD, personalul SAJ efectua pacientului manevre de resuscitare. Cu ajutorul unui accesoriu special, a fost extrasă o bucată de măr, totodată continuând-se  manevrele până când eforturile comune ale salvatorilor au condus la restabilirea funcţiilor vitale ale bărbatului”, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Argeş. 
După ce a fost resuscitat, bărbatul a fost transportat la spital.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră