Un bărbat de 64 de ani este în stare gravă după ce şi-a dat foc la o stână din judeţul Suceava. El a suferit arsuri pe 90% din suprafaţa corporală, fiind transportat la spital.
”Bărbat de 64 cu arsuri pe aproximativ 90% suprafaţă corporală, grad 2, 3 şi 4, după ce şi-a dat foc la o stână din Ostra”, anunţă, joi, ISU Suceava.
El a fost preluat în stare gravă de o ambulanţă tip B care l-a predat ulterior echipajului tip C de la Suceava ce fusese trimis la întâlnire.
Pacientul a fost stabilizat şi transportat la spitalul judeţean, dar pompierii precizează că starea acestuia rămâne în continuare foarte gravă.




























