Fotbal: Campionul mondial Benjamin Mendy şi-a vândut trofeul pentru câteva zeci de mii de euro

Fotbal: Campionul mondial Benjamin Mendy şi-a vândut trofeul pentru câteva zeci de mii de euro

Membru al lotului naţionalei Franţei, care a câştigat Cupa Mondială din 2018, Benjamin Mendy şi-a vândut replica oficială a trofeului pentru 62.200 de dolari (aproximativ 54.000 de euro).

O alegere care multora le poate părea surprinzătoare. După ce a câştigat Cupa Mondială din 2018 cu echipa naţională a Franţei, Benjamin Mendy a decis să se despartă de trofeul câştigat în Rusia, împotriva Croaţiei.

Internaţionalul francez (10 selecţii între martie 2017 şi noiembrie 2019) şi-a vândut replica oficială a trofeului în cadrul „Global Football Auction Part 2”, o licitaţie organizată de casa de licitaţii americană Goldin, specializată în obiecte sportive.

După cum a relatat Sportune, trofeul s-a vândut cu 62.200 de dolari (aproximativ 54.000 de euro). Acesta a fost însoţit de un certificat semnat de Benjamin Mendy, care atestă autenticitatea şi provenienţa sa. Articolul are o crăpătură la bază şi uşoare semne de uzură şi poartă o inscripţie care comemorează victoria Franţei în Rusia.

După ce a jucat pentru Olympique Marseille şi AS Monaco, Benjamin Mendy a devenit cel mai scump fundaş din lume când a semnat cu Manchester City (58 de milioane de euro în 2017). Confruntat cu multiple acuzaţii de viol şi tentativă de viol în 2021, a fost declarat definitiv nevinovat de toate acuzaţiile aduse împotriva sa în iulie 2023, după doi ani în care nu a putut să joace din cauza procedurilor judiciare şi a unei perioade pe care a petrecut-o în închisoare.

La scurt timp după achitare, francezul a încercat să-şi relanseze cariera la Lorient şi apoi la Zurich, fără succes. A reuşit să o facă tocmai în Polonia, semnând cu Pogoń Szczecin în septembrie 2025

Deşi destinaţia ar fi putut părea surprinzătoare, fundaşul stânga în vârstă de 32 de ani a declarat că a fost atras de proiectul care i-a fost prezentat. De altfel el şi-a prelungit cu încă un an contractul cu gruparea poloneză.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră