Bărbat din Vrancea, cercetat sub control judiciar după ce ar fi închiriat maşini de la firme de profil, iar apoi le-ar fi vândut

Bărbat din Vrancea, cercetat sub control judiciar după ce ar fi închiriat maşini de la firme de profil, iar apoi le-ar fi vândut

Un bărbat din Vrancea este cercetat sub control judiciar după ce a închiriat maşini de la firme de rent-a-car, pe care ulterior le-a vândut. Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul a condus maşinile deşi avea permisul suspendat.

Potrivit Poliţiei Judeţene Vrancea, un tânăr de 24 de ani a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale pentru înşelăciune.

Din cercetări a reieşit că, în perioada 11 septembrie - 2 octombrie, el ar fi închiriat două autoturisme din municipiile Braşov şi Bacău, de la firme de profil, iar ulterior le-ar fi vândut.

Prejudiciul reclamat de societăţile respective a fost estimat la 23.000 de euro, reprezentând valoarea autoturismelor.

Totodată, poliţiştii au constatat că, în perioada septembrie-octombrie, individul ar fi condus autoturismele deşi avea permisul suspendat.

Tânărul a fost reţinut iniţial pentru 24 de ore, iar miercuri după-amiază magistraţii de la Judecătoria Focşani au decis să fie pus sub control judiciar pentru 60 de zile.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră