Un bărbat de 32 de ani din judeţul Bacău a fost reţinut după ce ar fi agresat sexual un băiat de 10 ani din judeţul Vrancea. Incidentul a avut loc într-o clădire dezafectată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii din Vrancea au fost sesizaţi de un bărbat din localitatea Panciu despre faptul că, în timp ce se deplasa către comuna Moviliţa, în dreptul unei ferme, a găsit un băiat în vârstă de 10 ani, care i-a spus că a fost agresat sexual de o persoană necunoscută.

În urma verificărilor, poliţiştii au stabilit că agresorul este un bărbat de 32 de ani, din comuna Coţofăneşti, judetul Bacău. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru agresiune sexuală, bărbatul fiind reţinut pentru 24 de ore. Marţi, el va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Panciu, în vederea formulării unei propuneri de arestare preventivă.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că agresorul l-ar fi abordat pe băiat pe drum şi ar fi mers cu el într-o clădire dezafectată unde l-ar fi agresat sexual, lăsându-l apoi să plece.

Agresorul este recidivist, el fiind autorul mai multor tâlhării.

Copilul a fost dus la spital pentru a-i fi efectuată o examinare medico legală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.