Poliţiştii din Bucureşti au prins în flagrant două persoane care transportau cu o maşină aproape 185.000 de pachete de ţigări fără timbru de provenienţă, dar şi o femeie din Dâmboviţa ce cumpărase astfel de ţigări. Toate cele trei persoane au fost reţinute, iar poliţiştii au confiscat ţigările în valoare de aproape 220.000 de lei, maşinile şi banii găsiţi asupra suspecţilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice împreună cu cei ai Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Giurgiu, cu suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale, au prins în flagrant delict, în Bucureşti, un bărbat de 45 ani şi o femeie de 38 ani, ambii din Capitală, care transportau cu o autoutilitară şi un autoturism 184.000 de ţigarete care nu aveau aplicat timbru fiscal românesc.

De asemenea, tot în Bucureşti, a fost depistată o altă femeie, de 28 ani, din judeţul Dâmboviţa, care transporta cu un autoturism alte 33.760 de ţigarete ce nu aveau aplicat timbru fiscal românesc, pe care le achiziţionase de la primele două persoane.

”Poliţiştii i-au reţinut pe cei trei, urmând ca aceştia să fie prezentaţi instanţei competente cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracţiunii de deţinerea, transportul, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, anunţă Poliţia Română.

Totodată, a fost luată măsura indisponibilizări ţigaretelor, autoturismelor, precum şi a 6.949 de lei, bani descoperiţi asupra uneia dintre persoane.

În cauză s-a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Poliţiei Capitalei şi al Serviciului de Acţiuni Speciale Giurgiu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.