Un băiat în vârstă de şase ani a fost căutat, marţi, după ce a dispărut de pe o plajă din Mamaia Nord, mai multe echipaje de pompieri ajungând în zonă. Copilul a fost găsit, fiind predat părinţilor.
UPDATE - Pompierii au anunţat că băiatul a fost găsit în zona plajei Hanul Piraţilor. El a fost predat în siguranţă părinţilor.
ŞTIREA INIŢIALĂ - ”Echipajul SMURD Alezzi a fost alertat de către părinţii unui băieţel în vârstă de 6 ani, cu privire la dispariţia acestuia în zona plajei Zanzibar din Mamaia Nord (complexul Alezzi)”, au anunţat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea.
Ei au menţionat că, la momentul dispariţiei, copilul purta o pereche de pantaloni scurţi de culoare albastră cu buline colorate.
În zonă pompierii intervin cu un echipaj de apă şi spumă, cu ambarcaţiunea CBRN şi cu echipajul SMURD B2 Alezzi.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.