Poliţiştii din Arad au identificat victima accidentului de pe DN 79, stabilind că bicilistul accidentat mortal era un tânăr din judeţul Vaslui. În continuare, anchetatorii încearcă să îl identifice pe autorul accidentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia Judeţeană Arad a anunţat, duminică după-amiază, că a fost identificată victima accidentului mortal de pe DN 79, din noaptea trecută, fiind vorba despre un tânăr de 21 de ani, din judeţul Vaslui, care locuia în Zimand.

"Familia urmează a fi anunţată, de asemenea continuăm activităţile pentru identificarea autorului accidentului şi tragerea acestuia la răspundere penală", au mai transmis reprezentanţii Poliţiei Judeţene Arad.

În urma cercetărilor, au fost identificate marca şi tipul de autovehicul implicat în accident ca fiind Volkswagen Passat, an de fabricaţie 1996-2000, culoare gri/ gri-vernil.

Poliţiştii din Arad au început o anchetă după ce, pe DN 79, în afara localităţii Zimand Cuz, un şofer necunoscut a accidentat mortal un biciclist. Iniţial, nici victima nu era identificată.

Poliţiştii spuneau că biciclistul nu purta îmbrăcăminte cu elemente reflectorizant fluorescente. De asemenea, bicicleta nu era echipată regulamentar. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.