Arad - Bărbat reţinut pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi pentru că a fost prins conducând un vehicul deşi avea permisul anulat şi consumase alcool

Arad - Bărbat reţinut pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi pentru că a fost prins conducând un vehicul deşi avea permisul anulat şi consumase alcool

Un bărbat de 64 de ani din Arad Bărbat reţinut pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, dar şi pentru că a fost prins conducând un vehicul deşi avea permisul anulat şi consumase alcool.

”La data de 30 ianuarie 2026, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat, în flagrant delict, un arădean de 65 de ani, pe un fond de vânătoare din Pădurea Ceala, din Arad”, anunţă sâmbătă IPJ Arad.
 
În autoturismul pe care îl conducea, bărbatul avea o armă de vânătoare confecţionată artizanal şi muniţie aferentă, deţinute ilegal, precum şi alte bunuri utilizate pentru vânătoare.
 
Testarea cu aparatele din dotare a indicat o îmbibaţie alcoolică de 0,51 mg./l. alcool pur în aerul expirat, iar verificările ulterioare au relevat că are dreptul de a conduce anulat.
 
Armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
 
În baza probatoriului administrat, acesta a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi luate şi alte măsuri preventive, dacă se impun.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră