Operaţiunea de stingere a incendiului din Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina din judeţul Hunedoara a continuat joi, în cea de-a treia zi a intervenţiei, iar arderea are loc pe aproximativ zece hectare, în timp ce focare mai sunt pe două hectare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, operaţiunea de stingere a incendiului de pădure din Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina este, joi, în a treia zi.

"Eforturile susţinute ale pompierilor, pădurarilor şi piloţilor elicopterului I.G.Av, dotat cu dispozitiv de stingere, au dus la izolarea arderii, stoparea propagării şi reducerea numărului focarelor active. În misiunea de stingere au fost implicaţi joi 50 de pompieri, 14 pădurari şi militarii I.G.Av. Misiunea terestră a fost îngreunată de terenul accidentat şi abrupt, lipsa surselor de apă şi accesul dificil până la focare", au transmis reprezentanţii ISU Hunedoara.

Potrivit sursei citate, joi este activă arderea pe aproximativ 10 hectare de pădure, iar acum mai sunt focare răzleţe pe două hectare.

Aproximativ 20 de hectare de litieră de pădure au fost cuprinse de flăcări în Parcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina din judeţul Hunedoara anunţa, marţi, ISU Hunedoara.

Arderea a fost observată în cursul zilei de luni. În prima instanţă au intervenit 24 de pompieri ai Detaşamentului Petroşani şi 12 lucrători silvici. Accesul spre focare este dificil, echipele de intervenţie fiind obligate să parcurgă pe teren accidentat aproximativ patru kilometri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.