Poliţiştii din Craiova au deschis o anchetă după ce trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, au reclamat că au fost oprite în trafic de un autoturism şi agresate de pasagerii acestuia, care aveau diferite obiecte contondente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit Poliţiei Judeţene Dolj, poliţiştii din cadrul Secţiei 5 Craiova au fost sesizaţi, marţi, despre faptul că pe o strada din Craiova a izbucnit un conflict spontan între mai multe persoane.
 
Acolo s-au deplasat mai multe echipaje de poliţie, care au găsit trei persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 35 de ani, din Craiova. Acestea au spus oamenilor legii că au fost oprite în trafic de un autoturism în care se aflau mai multe persoane care aveau obiecte contondente. 
 
"Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat faptul că cele trei persoane ar fi fost agresate fizic, fiind totodată provocate distrugeri ale autoturismului în care se aflau. În prezent nicio persoană nu s-a deplasat la spital”, a transmis IPJ Dolj. 
 
În continuare poliţiştii fac cercetări pentru găsirea tuturor persoanelor implicate, fiind întocmit un dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.