Alba: Copil de patru ani, căzut de la etajul al treilea al unui imobil din Sebeş. Poliţia a deschis anchetă pentru a stabili împrejurările producerii incidentului

Alba: Copil de patru ani, căzut de la etajul al treilea al unui imobil din Sebeş. Poliţia a deschis anchetă pentru a stabili împrejurările producerii incidentului

Un copil în vârstă de patru ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al treilea al unui imobil din municipiul Sebeş. El a fost rănit, fiind dus la spital. Poliţia anunţă că a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.

Incidentul a avut loc sâmbătă, 19 septembrie 2026, în jurul orei 15:45.
 
”Poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Sebeş au fost sesizaţi cu privire la faptul că un minor în vârstă de 4 ani, ar fi căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiu, în împrejurări ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că cele sesizate se confirmă”, informează oficialii Poliţiei judeţene Alba. 
 
Copilul a scăpat cu viaţă, însă este rănit. El a fost transportat la spital.
 
Poliţiştii au deschis o anchetă şi fac cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanţelor în care s-a produs incidentul.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră