Traficul rutier se desfăşoară cu dificultate, duminică după amiază, pe drumul naţional (DN) 1, pe Valea Prahovei, unde pe sensul de coborâre dinspre munte se circulă în coloană. Pe DN 1A Ploieşti – Braşov circulaţia TIR-urilor a fost restricţionată pe sensul de urcare către Braşov.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei judeţene Prahova, pe DN 1 se circulă în cloană pe sensul de mers Braşov – Ploieşti, pe raza staţiunilor Azuga şi Buşteni. 

Pe acest tronson autovehiculele merg bară la bară, cu viteză redusă, însă nu se înregistrează blocaje în trafic.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Traficul rutier în această zonă este dificil şi din cauza condiţiilor meteorologice: la munte vântul bate cu putere, iar carosabilul este acoperit cu un strat subţire de zăpadă.

De asemenea, porivit informaţiilor furnizate de IPJ Prahova, duminică după amiază a fost restricţionat accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe DN 1A Ploieşti – Braşov pe sesnsul de urcare către munte.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să adapteze viteza la condiţiile de drum şi să nu plece cu autovehiculele neechipate pentru iarnă.  

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.