Adolescentul de 17 ani care ar fi trimis e-mailurile în care ameninţa cu comiterea de atacuri armate în şcoli, spitale şi alte instituţii din România a fost reţinut de poliţişti şi procurori DIICOT pentru ameninţare în scop terorist. El ar fi acţionat împreună cu o fată de 14 ani, scopul fiind de a crea panică şi a intimida populaţia. Anchetatorii urmează să solicite arestarea preventivă a tânărului.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au dispus, joi, reţinerea unui inculpat (minor), în vârstă de 17 de ani, cercetat pentru ameninţare în scop terorist, anunţat Poliţia Română şi DIICOT.
”Din probele administrate de Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate - Serviciul de Investigare a Infracţiunilor de Terorism şi procurori DIICOT, a reieşit că, la datele de 21 şi 23.09.2025, inculpatul, împreună cu o minoră de 14 ani, a transmis mai multe mesaje, către un număr aproximativ 1.000 de adrese de email aparţinând unor instituţii de învăţământ, unităţi medicale, unităţi de poliţie, posturi de televiziune şi alte instituţii de pe întreg teritoriul României, în care proferau ameninţări cu comiterea unor atacuri armate, în scopul creării de panică şi intimidării populaţiei prin producerea unui puternic impact psihologic”, au arătat sursele citate.
În acest caz urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Curţii de Apel Bucureşti, cu propunerea de arestare preventive a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile.
DIICOT anunţa, miercuri seară, că în dosarul deschis după ameninţările primite în legătură cu unităţi de învăţământ şi medicale din Bucureşti şi din ţară se fac cercetări in rem pentru infracţiunea de ameninţare, ca act de terorism.
”Având în vedere mesajele cu caracter de ameninţare, transmise pe adresele oficiale de corespondenţă electronică ale mai multor unităţi spitaliceşti şi de învăţământ, la nivelul DIICOT – Structura Centrală a fost înregistrat un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem, cu privire la comiterea infracţiunii prevăzute de art.32 alin 4, rap. la art.32 alin.1 lit. a din Legea nr.535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, arăta DIICOT.
Activităţile de urmărire penală sunt realizate împreună cu poliţişti ai Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Poliţiei Române.
”Precizăm că această etapă a procesului penal nu semnifică formularea unor acuzaţii împotriva unei/unor persoane, ci instituie cadrul procesual necesar strângerii probelor pentru stabilirea corectă şi completă a stării de fapt care să permită adoptarea în cauză a unei soluţii legale şi temeinice”, adăuga sursa citată.
Potrivit alineatului 4 al articolului 32 din legea invocată, ”ameninţarea, în realizarea oricăruia din scopurile prevăzute la art. 1, cu săvârşirea unei fapte din cele prevăzute la alin. (1) lit. a)-q) şi alin. (3) lit. a)-e) constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării”.
De asemenea, la alineatul (1) se prevede: ”Constituie acte de terorism şi se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea săvârşită, ale cărei limite speciale se majorează cu jumătate, fără a se putea depăşi maximul general de pedeapsă, şi cu interzicerea unor drepturi, săvârşirea, în oricare din scopurile prevăzute la art. 1, a uneia dintre următoarele fapte: a) acţiunile şi inacţiunile îndreptate împotriva vieţii, integrităţii corporale sau sănătăţii persoanelor ori având drept consecinţă moartea, lezarea integrităţii corporale ori afectarea sănătăţii fizice sau psihice a persoanei”.
Luni, autorităţile au declanşat verificări în mai multe unităţi de învăţământ, dar şi medicale, din Bucureşti şi din ţară, după ce s-au primit e-mailuri de ameninţare pe adresele oficiale. ”Voi intra în şcoală cu două pistoale Beretta”, se arăta în mesaj. ”Voi provoca un adevărat masacru”, a adăugat persoana care a trimis e-mailul.
”La data de 21 septembrie, Poliţia Capitalei a fost sesizată cu privire la faptul că mai multe instituţii de învăţământ din municipiul Bucureşti şi unele unităţi medicale au primit, pe adresele oficiale de e-mail, un mesaj cu caracter de ameninţare”, anunţa, luni dimineaţă, Poliţia Capitalei.
Sursa citată a precizat că, după sesizare, s-au desfăşurat verificări specifice, pentru stabilirea exactă a situaţiei.
”Din primele date rezultate din verificarile preliminare efectuate de Poliţie, în coordonare cu Serviciul Român de Informaţii, nu există indicii care să confirme că ameninţarea ar fi una reală. Menţionăm că Poliţia Capitalei şi celelalte structuri de ordine publică acţionează în mod constant pentru asigurarea unui climat de siguranţă, în special în zona instituţiilor de învăţământ şi unităţilor medicale”, a transmis Poliţia, precizând că tratează cu seriozitate orice sesizare de acest tip.
Marţi şi miercuri, au fost primite mesaje similare, Poliţia Română anunţând că au fost vizate instituţii din 24 de judeţe.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că poliţiştii verifică o persoană pentru a stabili dacă este cea care a trimis mesajele de ameninţare la şcoli şi unităţi medicale din întreaga ţară. Ar fi vorba despre un adolescent de 17 ani din Capitală.
Duminică seară s-au primit primele mesaje de ameninţare care fac referire la ”un masacru”.
”Luni dimineaţă, voi intra în spitalul vostru cu două pistoale Beretta Px4 Storm şi voi încerca să fac cât mai mult rău. Nu mă voi opri, voi omorî foarte mulţi pacienţi voi provoca un adevărat masacru, iar când va ajunge poliţia mă voi sinucide. Pregătiţi-vă pentru masacrul de luni. Toţi meritaţi să suferiţi eu îndur durere în fiecare zi, îmi urăsc viaţa, aşa că este timpul să vă simţiţi şi voi la fel. Abia aştept să vă omor”, era mesajul integral primit pe adresele oficiale de e-mail ale unităţilor de învăţământ şi medicale din mai multe zone din ţară.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.