Salvamontiştii din Maramureş intervin duminică după-amiază pentru salvarea a trei cetăţeni ucraineni, care sunt epuizaţi şi nu mai au provizii, după trei nopţi petrecute pe munte. Acţiunea se desfăşoară în condiţii extrem de dificile, atât din cauza vremii, cât şi a locului în care cei trei sunt blocaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
UPDATE Salvatorii montani din Maramureş i-au recuperat pe cei trei cetăţeni ucraineni  in urma unei operaţiuni care a durat peste cinci ore. 
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
"Extenuaţi, fiindcă se aflau de trei zile prin munţi, hipotermici şi fără provizii cei trei au refuzat îngrijirile medicale salvatorii oferindu-le ceai cald, sandvich-uri şi batoane proteice. Ucrainenii au fost evacuati în siguranţă din munte şi fiindcă au refuzat şi transportul la unitatea medicală pentru investigaţii, fiind bucuroşi că au fost extraşi în siguranţă din munte şi fericiţi că au scăpat de condiţiile extreme de care au avut parte în ultimele zile aceştia au fost predaţi autorităţilor competente în vederea indeplinirii procedurilor impuse în astfel de cazuri", informează oficialii Salvamont Maramureş.
 
ŞTIREA INIŢIALĂ Potrivit oficialilor Salvamont Maramureş, cei trei ucraineni, cu vârste de 35, 37, respectiv 42 de ani, au sunat duminică la 112, solicitând sprijin în condiţiile în care, după trei nopţi petrecute pe munte, sunt epuizaţi şi au provizii insuficiente. În plus, unul dintre ei este rănit şi nu se poate deplasa.
”Locaţia este dificilă, ei fiind blocaţi într-o ravenă, iar temperaturile scăzute şi stratul de zăpadă proaspăt căzut reprezintă un risc suplimentar. Unul dintre ucraineni a suferit, prin cădere, o accidentare la un membru inferior”, informează Salvamont Maramureş.
Cei trei se află în zona dintre Vârful Strunga şi Vârful Pop Ivan. La ora transmiterii acestei ştiri, acţiunea de salvare a celor trei bărbaţi din Ucraina este în derulare.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.