Un accident rutier a avut loc în localitatea Remetea Mare de lângă Timişoara în care au fost implicate un autoturism şi o ambulanţă privată care transporta doi pacienţi la dializă. Aceştia au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital, la fel şi şoferul ambulanţei.
Şoferul autoturismului a fost cel care a provocat accidentul. La ieşirea din Remetea Mare a lovit ambulanţa privată.
”Un bărbat de 58 de ani a condus un autoturism pe DN6 din spre Remetea Mare către Izvin, iar la ieşire din localitatea Remetea Mare, a intrat în coliziune cu o ambulanţă privată, care circula regulamentar pe sensul opus de mers, condusă de un bărbat de 64 de ani”, a transmis IPJ Timiş.
Şoferul ambulanţei private, un bărbat de 58 de ani, şi cei doi pacienţi pe care îi transpora o femeie de 73 de ani şi un bărbat de 77 de ani, au fost răniţi şi duşi de urgenţă la spital.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
La faţa locului au intervenit şi pompierii cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă , un echipaj SMURD tip B, un echipaj SMURD tip C cu medic şi o ambulanţă SAJ.
Traficul rutier a fost blocat pe ambele sensuri de mers.

Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.







