Actorul Willem Dafoe, de trei ori nominalizat la Oscar, a semnat un contract pentru a juca în filmul de aventuri „Togo”, despre o celebră şi periculoasă cursă de sănii trase de câini, realizat de Disney.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul dezvoltat de serviciul de streaming al Disney va fi regizat de Ericson Core, cunoscut pentru producţiile „Invincible” (2006), cu Mark Wahlberg, şi „Point Break” (2015).

„Togo” va fi un lungmetraj live-action care se va concentra pe două figuri ale cursei din 1925, de pe teritoriul statului Alaska, cunoscută drept Great Race of Mercy. Echipe de sănii trase de câini au participat la o ştafetă de 700 de mile (1.126 de kilometri), transportând un ser pentru tratarea difteriei, astfel că oraşul Nome a fost salvat de epidemie.

Balto a fost câinele care a primit toate laudele atât la momentul cursei, cât şi şapte decenii mai târziu, când a fost protagonistul unui lungmetraj animat omonim.

Însă Togo şi stăpânul lui, Leonhard Seppala, au fost cei care au traversat porţiunea cea mai periculoasă din traseu, s-au confruntat cu temperaturi de 30 de grade sub 0 şi vânturi puternice.

Willem Dafoe va juca rolul lui Seppala, iar scenariul a fost scris de Tom Flynn. Producător va fi Kim Zubick.

Serviciul de streaming al Disney va fi lansat în a doua parte a anului 2019. Conţinutul va fi un amestec de producţii originale şi seriale TV.

În prezent, Dafoe filmează „The Last Thing He Wanted”, regizat de Dee Rees („Mudbound”), alături de Anne Hathaway şi Ben Affleck.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.