United Talent Agency (UTA) a anulat petrecerea pe care o organizează în fiecare an cu ocazia galei premiilor Oscar şi va dona 250.000 de dolari organizaţiilor American Civil Liberties Union şi International Rescue Committee. În plus, compania va organiza un miting pe 24 februarie, pentru ”a exprima îngrijorarea tot mai mare a comunităţii creative faţă de resentimentele Statelor Unite cu privire la imigranţi”, informează Variety.