Cel mai înalt val detectat vreodată de o baliză a fost înregistrat în nordul Oceanului Atlantic, a anunţat Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), informează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Înalt de 19 metri, acel val a fost înregistrat între Islanda şi Marea Britanie, în largul Hebridelor Exterioare, un arhipelag de insule aflate în nord-vestul Scoţiei, au precizat reprezentanţii OMM.

Valul s-a format după apariţia unui puternic front atmosferic rece, ce a provocat vânturi cu viteze de peste 80 de kilometri pe oră, pe 4 februarie 2013.

Potrivit OMM, precedentul record mondial era de 18,2 metri şi fusese stabilit în decembrie 2007. Acel val s-a format tot în Atlanticul de Nord.

Cele două cifre vizează valuri înregistrate de balize. Ele nu au fost însă cele mai înalte valuri văzute vreodată. 

În 2002, marinarii de pe un vas au văzut un val uriaş - pe care l-au măsurat cu aparate ştiinţifice -, a cărui înălţime era de 29 de metri.

Baliza care a înregistrat valul de pe 4 februarie 2013 face parte din Marine Automatic Weather Stations, o reţea de dispozitive folosite de Biroul Naţional pentru Meteorologie din Marea Britanie, şi este cunoscută sub numele K5.

Balizele britanice reprezintă un supliment pentru măsurătorile furnizate de navele marinei britanice şi de sateliţii meteorologici, care monitorizează mările şi oceanele şi contribuie la alcătuirea buletinelor meteorologice. 

Valurile uriaşe se formează de obicei în partea de nord a Oceanului Atlantic, într-o regiune care se întinde de la platoul continental Grand Banks de lângă coastele Canadei şi până în regiunea sudică a Islandei şi partea vestică a Marii Britanii.

În timpul iernii, circulaţia vânturilor şi presiunea atmosferică pot să ducă la apariţia unor furtuni extratropicale, cunoscute şi sub numele de ”bombe”, potrivit OMM.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.