„Un pas în urma serafimilor”, debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, va deschide a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Psihanaliză şi Film, care va avea loc de joi până duminică la Cinema Muzeul Ţăranului din Bucureşti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Din programul ediţiei de anul acesta fac parte cine-concerte, proiecţii de lung şi scurt metraje şi discuţii pe marginea filmelor prezentate.

Lungmetrajul lui Daniel Sandu, cu Ştefan Iancu în rol principal, a avut premiera la sfarşitul anului 2017 şi a fost recompensat cu opt premii Gopo. Filmul va fi proiectat joi, începând cu ora 19:30.

Vineri, de la ora 17:00, va avea loc cine-concertul „Căruţa-fantomă”, cu participarea Foley’Ala feat. Irina Margareta Nistor, dedicat împlinirii a 100 de ani de la naşterea cineastului Ingmar Bergman.

În aceeaşi zi, de la ora 20:30, va fi prezentat publicului filmul premiat cu Palme d'Or anul acesta, „O afacere de familie/ Shoplifters” (Japonia), de Hirokazu Kore-eda.

Sâmbătă vor fi proiectate lungmetrajul „Woman at War” (Islanda), de Benedikt Erlingsson, premiat cu LUX Film Prize 2018 de către Parlamentul European, de la ora 15.30, şi documentarul „The Eyes of Orson Welles” (Marea Britanie), de Mark Cousins, premiat cu menţiune specială L'Œil d'or la Cannes 2018, de la ora 20.30.

În programul zilei de duminică este inclus spectacolul-lectură „Păpuşa de sunete: Schiţă de portret France Gall”, cu proiecţii video şi muzică live, cu actriţa Laura Vasiliu şi Irina Margareta Nistor, invitat special - Ileana Popovici, de la ora 16:30, şi proiecţiile „Secretul fericirii” (România, 2018), de Vlad Zamfirescu, de la ora 18:00, şi „Apostolul Bologa” (România, 2018), de Dominic Dembinski, de la ora 20:30.

Biletele pentru aceste evenimente pot fi cumpărate de pe eventbook.ro, la preţul de 10 lei.

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina de Facebook a evenimentului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.