Trupele Celelalte Cuvinte şi Conexiuni concertează pe 4 noiembrie la Arenele Romane, în sprijinul Campaniei Naţionale Oamenii Timpului, al cărei scop este de a recunoaşte şi promova personalităţile de prestigiu din spaţiul românesc şi proiectele acestora, iar o parte dintre fondurile strânse vor fi folosite pentru restaurarea casei memoriale ”George Enescu” de la Mihăileni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Lineup-ul evenimentului va fi completat de două trupe care vor fi anunţate în cel mai scurt timp, informează organizatorii.

Biletele au preţul de 50 de lei şi se pot cumpăra din reţelele Eventim.ro şi Iabilet.ro.

Fondurile încasate în urma evenimentului vor fi direcţionate către premiile din cadrul Campaniei Oamenii Timpului şi către restaurarea casei memoriale ”George Enescu” de la Mihăileni.

Cu această ocazie, trupa Celelalte Cuvinte va sărbători 35 de ani de activitate, fiind una dintre cele mai longevive formaţii româneşti, care nu şi-a schimbat componenţa de la înfiinţare.

“Ne bucurăm că acest concert coincide cu împlinirea vârstei de 35 de ani a trupei şi că ne putem implica în misiunea Campaniei Oamenii Timpului. De asemenea, cred că restaurarea casei lui George Enescu este importantă, având în vedere amprenta pe care muzica sa a lăsat-o asupra culturii româneşti şi internaţionale. Încă de la început am sprijinit proiectele culturale cu adevărat valoroase şi e o bucurie pentru noi că, după 35 de activitate, putem continua pe acest drum”, a declarat Călin Pop, solistul Celelalte Cuvinte.

După 11 ani de la ultima lor apariţie live, membrii formaţiei Conexiuni revin în componenţa originală din anii ’90:  Florian Stoica - voce, Victor Solomon - chitară, Gabi Isac - bas, Victor Lenghel - tobe.

Concertul de la Arenele Romane este o premieră pentru Bucureşti, trupa susţinând, după reunire, doar două concerte - la festivalul Sibiul de Odinioară şi la concertul inaugural Rock FM Braşov.

”Pe 4 noiembrie, vom stabili la Arenele Romane puncte de conexiune cu limbajul celorlalte cuvinte, în cadrul unui eveniment deosebit. Conexiunile continuă. Un nou album se afla în lucru, iar în următoarea perioadă trupa va ieşi la rampă cu piese si videoclipuri noi”, spun membrii Conexiuni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.