Trupa Nightlosers va susţine un concert acustic în Clubul Ţăranului din Bucureşti, joi seară, începând cu ora 20.00. Preţul biletelor va fi de 35 de lei, au transmis organizatorii evenimentului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Nightlosers este o trupă înfiinţată în Cluj-Napoca în 1994, care cântă blues ardelenesc, un fel de etno-blues postmodern, în care acordurile serioase ale blues-ului american sunt presărate cu intervenţii etno româneşti, maghiare şi ţigăneşti, combinate în conformitate cu o imagine a formaţiei ce pare desprinsă dintr-un film autoironic, în care un grup de ţărani aflaţi sub influenţa alcoolului lasă impresia că au ajuns întâmplător pe o scenă.

În cei peste 20 de ani de existenţă, formaţia Nightlosers a susţinut concerte la festivaluri organizate în numeroase ţări din Europa, dar şi în oraşe din Statele Unite şi Canada. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Grupul este cunoscut în special graţie unor piese precum ”Beţivan ratat” şi ”Dragostea-i ca şi o râie”, care reflectă mai degrabă spiritul umoristic specific trupei, prezent la rândul lui în concertele formaţiei.

Trupa Nightlosers este compusă în prezent din Hanno Hoefer, Jimi Laco, Octavian "Barila" Andreescu, Lucian Pop, Grunzo Geza, Péter Attila şi Claudiu Purcarin, potrivit paginii sale de Facebook. Formaţia a lansat patru albume de studio - ”Sitting On Top Of The World” (1994), ”Plum Brandy Blues” (1998), ”Rhythm & Bulz” (2004) şi ”Cinste lor” (2013).

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.