Thrillerul horror „Călugăriţa: Misterul de la mânăstire/ The Nun”, filmat integral în România, va fi lansat vineri pe marile ecrane din ţara noastră.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul, parte din universul „The Conjuring”, este regizat de Corin Hardy (cunoscut pentru „The Hallow") şi produs de James Wan, alături de Peter Safran, acesta din urmă fiind responsabil de toate lungmetrajele din franciză.

În „Călugăriţa: Misterul de la mânăstire” sunt dezvăluite originile demonului Valac, care a apărut prima dată în „The Conjuring 2".

După ce o tânără călugăriţă de la o mânăstire din România se sinucide, un preot şi o novice sunt trimişi de Vatican să investigheze cauzele. Împreună, ei trebuie să descopere secretul care ameninţă abaţia. 

Din distribuţie fac parte actorul mexican Demián Bichir, nominalizat la Oscar pentru interpretarea din „A Better Life” (2011) şi cunoscut pentru rolul din „The Hateful Eight” (2015), Taissa Farmiga („American Horror Story"), Jonas Bloquet („Elle"), Charlotte Hope („Game of Thrones"), Ingrid Bisu („Toni Erdmann") şi Bonnie Aarons („The Conjuring 2").

Hardy a regizat „Călugăriţa: Misterul de la mănăstire" pe baza unui scenariu scris de Gary Dauberman (cunoscut pentru filmele „IT", şi „Annabelle") după o poveste de James Wan şi Dauberman. 

Richard Brener, Walter Hamada, Dave Neustadter, Gary Dauberman, Michael Clear şi Todd Williams sunt producătorii executivi.

New Line Cinema prezintă producţia Atomic Monster-Safran Company, care va fi distribuită în România în 2D, IMAX, 4DX  şi alte formate premium de către Warner Bros. Pictures, prin Vertical Entertainment.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.