Thrillerul horror „The Nun”, al cincilea lungmetraj din franciza „Conjuring”, filmat integral în România, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend, cu încasări de peste 50 de milioane de dolari.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Filmul, producţie Warner Bros.-New Line regizată de Corin Hardy, care a avut un buget de 22 de milioane de dolari, a generat încasări de 53,5 milioane de dolari la nivel nord-american, iar la nivel global, de 77,5 milioane de dolari, potrivit boxofficemojo.com.

Din distribuţie fac parte actorul mexican Demián Bichir, nominalizat la Oscar pentru interpretarea din „A Better Life” (2011) şi cunoscut pentru rolul din „The Hateful Eight” (2015), Taissa Farmiga („American Horror Story"), Jonas Bloquet („Elle"), Charlotte Hope („Game of Thrones"), Ingrid Bisu („Toni Erdmann") şi Bonnie Aarons („The Conjuring 2").

Comedia „Crazy Rich Asians” (Warner Bros.), care a petrecut trei săptămâni pe primul loc în box office-ul nord-american, a coborât acum pe poziţia secundă. În al patrulea weekend de la premieră, filmul regizat de Jon M. Chu a generat încasări de 13,6 milioane de dolari. Per ansamblu, la nivel nord-american, pelicula care a avut un buget de 30 de milioane de dolari a generat încasări de 136,2 milioane de dolari.

Thrillerul de acţiune „Peppermint” (STXfilms), cu Jennifer Garner în rol principal, a debutat pe locul al treilea în clasament, cu încasări de 13,2 milioane de dolari. Filmul spune povestea răzbunării unei femei, după ce soţul şi fiica ei au fost ucişi.

Pe locul al patrulea, în coborâre două poziţii, s-a clasat filmul de acţiune „The Meg” (Warner Bros.), cu Jason Statham în rol principal. În al cincilea weekend de la premieră, el a generat încasări de 6 milioane de dolari.

Thrillerul „Searching” (Sony), despre o familie coreeană ce trăieşte în zona Golfului San Francisco, a coborât un loc în top, după ce, în al treilea weekend, a generat încasări de 4,5 milioane de dolari.

„Mission: Impossible - Fallout” (Paramount), al şaselea lungmetraj al francizei cu Tom Cruise, a coborât trei locuri în clasamentul nord-american, până pe şase. Filmul a generat, în al şaptelea weekend de la premieră, 3,8 milioane de dolari.

Lungmetrajul fantastic de aventuri „Christopher Robin” (Disney), cu Ewan McGregor în rol principal, a coborât un loc, până pe şapte. El a generat, în al şaselea weekend de la premieră, încasări de 3,19 milioane de dolari.

Drama biografică „Operation Finale” (MGM), de Chris Weitz, despre o echipă de agenţi secreţi ce porneşte în cautarea ofiţerului nazist care a plănuit Holocaustul, a coborât trei locuri faţă de weekendul de debut. Producţia MGM s-a poziţionat pe locul al optulea după ce a generat încasări de 3 milioane de dolari.

Filmul de aventuri „Alpha” (Studio 8), regizat de Albert Hughes, a coborât două locuri, până pe nouă. Lungmetrajul a generat, după al patrulea weekend de la debutul pe marile ecrane nord-americane, încasări de 2,5 milioane de dolari.

Pe locul al zecelea s-a clasat „BlacKkKlansman” (Focus Features), de Spike Lee. După al cincilea weekend de la premieră, în coborâre un loc, filmul a generat încasări de 1,5 milioane de dolari.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.