Formaţia The Rolling Stones va lansa joi un album de coveruri blues, primul disc pe care grupul britanic l-a înregistrat din 2005, după materialul de studio ”A Bigger Bang”, potrivit presei britanice. Producătorul discului, Don Was, spune că materialul a fost înregistrat live în studio, timp de trei zile, cu muzicienii aşezaţi în jurul unui microfon şi că piesele nu sunt retuşate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Vineri, pe site-ul şi conturile de pe reţelele de socializare ale trupei au fost publicate imagini cu logo-ul formaţiei pe fond albastru, însoţite de menţiunea ”6 octombrie”.

Noul material discografic cuprinde piese semnate, între alţii, de Little Walter şi Howlin' Wolf, potrivit afirmaţiilor făcute de chitaristul Ronnie Wood în primăvara acestui an.

În luna iunie, contacmusic.com nota că Eric Clapton a înregistrat alături de membrii trupei The Rolling Stones două de piese, ce vor fi incluse pe următorul album al formaţiei britanice, după ce chitaristul Ronnie Wood a declarat, în aprilie, că a înregistrat împreună cu trupa câteva piese blues. 

”Albumul constă în coveruri după piese blues din Chicago”, a spus producătorul Don Was într-un interviu publicat joi de cotidianul francez Le Figaro. ”A fost înregistrat live în studio, timp de trei zile, cu muzicienii aşezaţi în jurul unui microfon”, a mai spus el. Producătorul a adăugat că materialul nu a fost editat. ”Piesele nu sunt retuşate, înregistrarea sună brut şi surprinde esenţa a ceea ce sunt ei”, a mai spus Was, potrivit revistei Classic Rock.

Mick Jagger a publicat pe contul său de Twitter un mesaj prin care a sugerat faptul că trupa sa plănuieşte lansarea unui album de coveruri blues. Solistul grupului a distribuit şi o fotografie în care apare setul său de muzicuţe, alături de hashtag-ul #playingtheblues.

La premiera filmului ”Havana Moon”, care a avut loc la Festivalul de la Toronto, chitaristul Keith Richards a precizat: ”Va fi minunat. O să vă placă. Asta este Stones: o trupă de blues”.

Cea mai recentă apariţie discografică The Rolling Stones este compilaţia ”Grrrr!”, lansată în 2012.

Trupa The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 29 albume de studio, care s-au vândut în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial. Între discurile de referinţă se numără ”Their Satanic Majesties Request” (1967), ”Beggars Banquet” (1968), ”Let It Bleed” (1969), ”Sticky Fingers” (1971), ”Exile on Main St” (1972), ”It's Only Rock 'n Roll” (1974), ”Tattoo You” (1981), ”Steel Wheels” (1989), ”Voodoo Lounge” (1994), şi ”Bridges to Babylon” (1997). În prezent, grupul este format din: Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Ronnie Wood (chitară) şi Charlie Watts (tobe).

Formaţia britanică a concertat la Bucureşti în 2007, în cadrul turneului ”A Bigger Bang”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.