Taylor Swift a fost starul MTV Europe Music Awards de anul acesta, cu patru premii obţinute la gala care a avut loc la PSD Bank Dome din Düsseldorf, Germania duminica aceasta. Găzduită de Rita Ora şi Taika Waititi, evenimentul a onorat favoriţii fanilor la 20 de categorii. Un spectacol emoţionant al trupei ucrainene Kalush Orchestra a reprezentat o demonstraţie puternică de susţinere pentru Ucraina.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Taylor Swift a câştigat cele mai importante premii, printre care "Best Artist”, “Best Video”, “Best Pop” şi “Best Longform Video” pentru “All Too Well (10 Minute Version) (Taylor's Version)”.

Nicki Minaj a primit pemiul “Best Song” pentru “Super Freaky Girl” şi “Best Hip Hop,” în timp ce Harry Styles a câştigat “Best Live”. 

Gazda show-ului, Rita Ora, a câştigat “Best Look ‘Personal Style’”, iar distincţia “Video for Good” i-a revenit lui Sam Smith feat. Kim Petras pentru "Unholy".



Premiul pentru “Best Collaboration” a fost acordat lui David Guetta şi Bebe Rexha pentru "I'm Good (Blue)", în timp ce Guetta a obţinut şi premiul pentru “Best Electronic”, iar noua categorie EMA “Best Metaverse Performance” a revenit trupei BLACKPINK The Virtual PUBG Mobile.

Inspirat de pionierii muzicii electronice Kraftwerk, originari din Düsseldorf, spectacolul a avut o atmosferă cu lumini, elemente grafice şi multe alte surprize. Gazdele EMA, Rita Ora şi Taikia Waititi, au îmbinat moda şi distracţia cu look-uri şi momente de neuitat.

David Guetta şi Bebe Rexha au deschis seara interpretând piesa lor de succes "I'm Good (Blue)", cu Guetta ca DJ de pe un podium uriaş şi Rexha dansând pe scenă.

Muse (câştigătorii premiului "Best Rock") au luminat scena interpretând "Will of the People", flancaţi de oameni care purtau măşti cu oglinzi, dansatori de parkour şi un final exploziv cu flăcări şi rachete de semnalizare.

Ava Max a interpretat piesa "Million Dollar Baby" dintr-un diamant uriaş cu lumini strălucitoare care au inundat arena.

Capul de afiş al World Stage, trupa Gorillaz (câştigătorii premiului "Best Alternative") feat. Thundercat au interpretat "Cracker Island" din emblematica sală de concerte Tonhalle din Dusseldorf. 

Stormzy a cântat "Fire Babe" pentru prima dată la TV, creând un moment de spectacol intim, cu lumini cinetice, alături de invitata lui specială, Debbie.

OneRepublic a interpretat melodia "I Ain't Worried", din filmul "Top Gun: Maverick", care a avut ca elemente principale arzătoarele gigantice ale unui avion de vânătoare şi un moment video special din partea superstarului mondial Tom Cruise.

GAYLE şi-a făcut debutul la gala decernării premiilor, interpretând hitul ei "abcdefu", care a ajuns în topuri.

La debutul său la EMA, Lewis Capaldi a interpretat piesa "Forget Me", într-un decor care îl făcea să pară că pluteşte pe apă.

Tate McRae a cântat un medley cu "she's all I wanna be" şi "uh oh" pe o scenă cu dansatori. 

Trupa ucraineană Kalush Orchestra a interpretat o versiune plină de viaţă şi emoţionantă a piesei "Stefania", arena devenind albastră şi galbenă în semn de susţinere pentru Ucraina. 

SPINALL, Äyanna şi Nasty C au încheiat seara cu piesa "Power", alături de patinatori care făceau ca luminile de pe scenă să formeze modele funky.

Spectacolul a inclus, de asemenea, apariţii speciale ale actorului, cântăreţului şi superstaruluiDavid Hasselhoff, ale artistului nominalizat la GRAMMY Julian Lennon, ale modelului şi activistului Leomie Anderson, ale starului TikTok Sam Ryder, ale modelului şi influencerului de origine germană Leonie Hanne, precum şi ale lui Lauren Spencer Smith, Maxim Baldry, Luis Gerardo Méndez şi Miguel Ángel Silvestre. Armani White a interpretat melodia sa de succes "BILLIE EILISH." în timpul spectacolului de pe covorul roşu EMA.

Lista completă a câştigătorilor “MTV EMA” 2022:
1. Best Song - Nicki Minaj – „Super Freaky Girl”
2. Best Video - Taylor Swift – „All Too Well (10 Minute Version) (Taylor's Version)”
3. Best Artist  - Taylor Swift
4. Best Collaboration - David Guetta & Bebe Rexha -„ I'm Good (Blue)”
5. Best Live – Harry Styles
6. Best Pop – Taylor Swift
7. Best New – SEVENTEEN
8. Best K-Pop – Lisa
9. Best Latin-  Anitta
10. Best Electronic – David Guetta
11. Best Hip Hop – Nicki Minaj
12. Best Rock – Muse
13. Best Alternative – Gorillaz
14. Best R&B – Chlӧe
15. Best Longform  - Taylor Swift - „All Too Well (10 Minute Version) (Taylor's Version)”
16. Video For Good – Sam Smith  Unholy (ft. Kim Petras)
17. Biggest Fans – BTS
18. Best Push – SEVENTEEN
19. Best Metaverse Performance – BLACKPINK The Virtual PUBG Mobile
20. Best Look ‘Personal Style’ – Rita Ora
21. Generation Change – Lina Deshvar, Anna Kutova şi Anfisa Yakovina

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.