Taylor Swift, Dua Lipa, Post Malone şi Harry Styles se numără între artiştii care vor cânta pe scena galei premiilor Grammy 2021, programată să aibă loc la Los Angeles pe 14 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Bad Bunny, Black Pumas, Cardi B, BTS, Brandi Carlile, DaBaby, Doja Cat, Billie Eilish, Mickey Guyton, Haim, Brittany Howard, Miranda Lambert, Lil Baby, Dua Lipa, Chris Martin, John Mayer, Megan Thee Stallion, Maren Morris, Post Malone, Roddy Ricch, Harry Styles şi Taylor Swift vor cânta la gala premiilor Grammy, a anunţat duminică Recording Academy, care acordă trofeele.

Aproape toţi sunt nominalizaţi, iar unii dintre ei - între care Styles, Megan Thee Stallion, Bad Bunny, DaBaby, Doja Cat şi Guyton - vor susţine pentru prima dată reprezentaţii pe scena galei.

Ceremonia va avea loc cu măsuri stricte de prevenire a răspândirii Covid-19. Numărul spectatorilor va fi limitat.

„Artiştii vor fi împreună, în acelaşi timp separat, pentru a cânta unii pentru ceilalţi ca o comunitate şi pentru a sărbători muzica ce ne uneşte pe toţi”, a fost anunţul Academiei.

Show-ul va aduce un omagiu sălilor de evenimente independente din Statele Unite, care au avut serios de suferit din cauza pandemiei. De-a lungul serii, angajaţi ai Apollo Theatre din New York, Station Inn din Nashville şi Troubadour şi Hotel Cafe din Los Angeles vor prezenta premii pentru diverse categorii Grammy.

Gala de anul acesta, a 63-a, este produsă de Fulwell 73 Productions pentru Recording Academy şi va fi găzduită de comediantul Noah Trevor. Evenimentul va fi transmis de CBS şi pe platforma Paramount+.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.