Gastronomia şi muzica sunt punctele forte ale ediţiei de anul acesta a Street Delivery, eveniment care, de 13 ani, închide strada Verona pentru maşini şi o deschide pentru pietoni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Street Delivery 13, a cărui temă este „Smart cities?”, a debutat vineri seară cu încercarea de a reactiva cinematograful Patria, închis din cauza riscului seismic. Un covor roşu a fost desfăşura la intrarea ce odată primea cinefilii, iar deschiderea evenimentului a constat într-un performance dedicat patrimoniului construit din Bucureşti.

Până la intersecţia cu strada Dionisie Lupu, de-o parte şi de alta a străzii sunt amenajate standuri ce oferă, în mare parte, produse gastronomice şi băuturi fanteziste. Ici-colo câte un atelier dedicat copiilor şi corturi unde sunt comercializate produse textile.

Anul acesta, Street Delivery activează un nou punct al oraşului, în parteneriat cu Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu.

În curtea interioară şi sub porticul UAUIM, vor avea loc ateliere de design, artă, modelaj, reciclare creativă şi construcţie de mobilier stradal. În planul pentru ediţia din acest an era inclusă transformarea timp de două zile a străzii Edgar Quinet în zonă pietonală, între fântâna de la Universitate şi Strada Academiei, însă procesul birocratic de obţinere a avizelor pentru spaţiu a împiedicat acest lucru, spun organizatorii.

Astfel, echipa Street Delivery le propune bucureştenilor care parchează în spaţiul dintre Universitatea de Arhitectură şi Universitatea Bucureşti să susţină evenimentul alegând să parcheze în alte spaţii, în acest sfârşit de săptămână.

Proiectul „Grădini Posibile”, iniţiat de Asociaţia Calup şi realizat în parteneriat cu Universitatea Bucureşti, continuă cu workshopuri de grădinărit urban, atelierele de hamace, vopsitorie cu plante din grădină, „make your own salad”, proiecţii şi zone de relaxare în Grădina Universitarilor.

Poate cel mai cunoscut calcan acoperit cu graffiti din Bucureşti, „Zidul Consacrării în Street Art” de pe strada Arthur Verona, va fi pictat pentru prima oară de o echipă formată în majoritate din femei.

Garajul de vizavi va găzdui o pictură murală a artistului spaniol Kraser, realizată cu sprijinul Ambasadei Spaniei, iar zidul de deasupra librăriei Cărtureşti Verona va fi desenat pentru al treilea an de artistul Alexandru Ciubotariu într-o intervenţie street art intitulată „Pisica Pătrată pe acoperişul fierbinte”.

În zona Bisericii Anglicane este amenajat un cinematograf în aer liber care face retrospectiva scurtmetrajelor TIFF 2018, iar lângă Grădina Icoanei scena va găzdui trupe ca Eyedrops, Vlaicu Golcea, Am Fost la Munte şi Mi-a Plăcut, între alţii, iar lângă calcanul de pe Arthur Verona mixează DJ-ii de la Vinyl, Rum, Tapas & Wine.

Street delivery 2018 se va încheia duminică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.