Ştefan Bănică jr. şi Irina Rimes vor susţine recitaluri la festivalul Cerbul de Aur de la Braşov, pe 22 şi 23 august.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 16 discuri, peste 30 de videoclipuri şi concerte sold out în toată ţara, Ştefan Bănică jr. va reveni pe scena de la Braşov în prima seară.

„Mă leagă multe amintiri frumoase de Festivalul de la Braşov, fie că am avut recitaluri sau am văzut şi am ascultat artişti internaţionali la care nici nu visam, mai ales la începutul anilor ’90”, a transmis el. „Anul acesta am răspuns cu mare plăcere invitaţiei de a susţine un recital. O să cânt alături de Rock’n roll band şi grupul vocal The 50's şi sper să fie un concert de care să se bucure toate generaţiile prezente la spectacol, dar şi telespectatorii”.

Irina Rimes, care a lansat trilogia muzicală „Iubiri secrete”, va cânta în a doua seară. „Promitem să facem un show original, inspirat şi interesant”, a spus ea.

Televiziunea Română, care organizează festivalul, va anunţa curând alte nume româneşti şi internaţionale care vor susţine recitaluri la Braşov.

Doisprezece interpreţi din Georgia, Letonia, Italia, România, Republica Moldova, Australia, Cipru, Armenia, Lituania şi Austria au fost selectaţi pentru a participa la concursul din cadrul festivalului Cerbul de Aur 2019.

Ei vor urca pe scena din Braşov, joi şi vineri, 22 şi 23 august, urmând ca sâmbătă, 24 august, în seara de gală, să fie anunţat câştigătorul celei de-a 19-a ediţii a concursului.

Interpreţii vor concura pentru premii în valoare de 55.000 de euro.

Biletele pentru Cerbul de Aur au fost puse în vânzare. Pentru cele patru zile ale Festivalului, 22 - 25 august, organizatorii au pus în vânzare mai multe categorii de bilete, cu preţuri pornind de la 70 de lei. Ele sunt disponibile pe Eventim.ro.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.