Membrii formaţiei Soundgarden şi văduva solistului Chris Cornell, Vicky, au soluţionat disputa legală de lungă durată şi vor lansa ultimele înregistrări ale trupei, scrie nme.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2019, Vicky Cornell a intentat un proces împotriva membrilor trupei şi a managerului lor pentru drepturile asupra mai multor melodii nelansate ale formaţiei Soundgarden, susţinând că nu i-au fost achitate o parte din drepturile de autor.

Cazul a fost în cele din urmă soluţionat la începutul anului 2021, deoarece un judecător a decis că nu există dovezi care să sugereze că membrii supravieţuitori ai trupei au reţinut drepturi de autor de la Cornell.

Vicky Cornell a depus un dosar separat în instanţă împotriva trupei, după ce ei au încercat să cumpere participaţia răposatului ei soţ pentru ceea ce ea a numit un preţ „ridicol”, în timp ce trupa a dat-o în judecată şi pe Cornell în 2021, susţinând că ea a blocat conturile oficiale de socializare Soundgarden.

Acum, o declaraţie comună a trupei şi a lui Vicky Cornell anunţă că şi-au soluţionat disputa şi „au ajuns la o soluţie amiabilă extrajudiciară”.

„Reconcilierea marchează un nou parteneriat între cele două părţi, care va permite fanilor Soundgarden din întreaga lume să asculte ultimele melodii la care trupa şi Chris lucrau”.

Chris Cornell s-a sinucis pe 18 mai 2017. Avea 52 de ani. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.