Sotheby’s New York pregăteşte pentru luna septembrie prima licitaţie hip-hop, care va cuprinde 120 de loturi reprezentând bijuterii, obiecte vestimentare şi de artă, potrivit Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aceasta va fi prima licitaţie a unei case internaţionale dedicată în întregime hip-hop-ului şi va urmări impactul pe care l-a avut genul muzical de la finalul anilor 1970 până la jumătatea anilor 1990.

O coroană din plastic purtată de Notorious B.I.G. în 1997, semnată de rapper, va fi scoasă la vânzare pentru prima dată. Valoarea ei este estimată la 200.000 - 300.000 de dolari.

Rapperul newyorkez, cunoscut şi sub numele Biggie Small, a fost împuşcat mortal în Los Angeles, în 1997, la vârsta de 24 de ani, după trei zile de la şedinţa foto la care a purtat coroana. Incidentul a fost parte din conflictul dintre rapperii de pe coasta de est şi cei din vest, în care a fost ucis şi Tupac Shakur, în 1996. Ambele crime au rămas nerezolvate.

„Mă aştept ca această coroană să fie vândută pentru mult mai mult, pentru că este atât de cunoscută”, a spus Cassandra Hatton, specialist la Sotheby’s. „Oricine a trăit în anii 1990 cunoaşte coroana lui Biggie. A fost imprimată pe tricouri, pe coperte de reviste, este emblematică”.

Hatton a adăugat că obiectul, care este vândut de fotograful Barron Claiborne, este semnat de ambii şi va fi vândut împreună cu un print de mari dimensiuni ale fotografiei „King Of New York”.

Un alt lot important îl reprezintă 22 de scrisori de dragoste scrise de Tupac Shakur la vârsta de 16 ani iubitei lui din liceu Kathy Loy, între anii 1987 - 1988. Acesta este aşteptat să fie vândut pentru 60.000 - 80.000 de dolari

Decizia Sotheby’s de a dedica o licitaţie întreagă genului hip-hop reflectă impactul pe care muzica l-a avut pe parcursul a 40 de ani asupra modei, designului, artei şi culturii pop.

Licitaţia va avea loc pe 15 septembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.