Peste 50 de artişti tatuatori din întreaga lume vor participa la Sibiu la cea de-a noua ediţie a convenţiei speciale, evenimentul urmând să aibă loc, între 26 şi 28 mai, la Casa Armatei din Sibiu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat de preesă transmis, marţi, de către organizatori, anul acesta Transilvania Tattoo Expo, convenţie aflată la a noua ediţie, va avea loc în perioada 26-28 mai la Casa Armatei din Sibiu.

"Scopul evenimentului este de a promova Sibiu ca fiind un oraş moden şi tolerant cu noile forme de exprimare artistică, dar şi informarea şi educarea publicului privind arta corporală. Transilvania Tattoo Expo oferă vizitatorilor ocazia de a vedea cum se execută un tatuaj, posibilitatea de a interacţiona cu artiştii tatuatori, precum şi cu pasionaţii acestei forme de artă, însă şi posibilitatea de a se tatua la unul dintre artiştii prezenţi în cadrul conveţiei”, se arata in comunicat.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Potrivit documentului, peste 50 de artisti tatuatori din Statele Unite ale Americii, Spania, Mexic, Danemarca, şi alte ţări vor participa anul acesta în cadrul convenţiei, iar printre marii artişti participanţi se numără Robert Hernandez, Iker ”Don Fat” Ruiz, Liorcifer, Benjamin Moss, Maximo Lutz, Victor Policheri şi mulţi alţii.

"Totuşi, una din vedele acestei ediţii este chiar invitatul nostru special, şi anume Yall Quiñones, portoricanul cunoscut şi sub numele de Yallzee, care este un colecţionar de tatuaje cunoscut în întreaga lume”, spune Ovidiu Popârţan, organizatorul Transilvania Tattoo Expo, citat în comunicatul de presă.

În paralel, va avea loc o expoziţie de motociclete customizate şi de epocă, dar şi expoziţii de pictură grafică şi seminarii de tatuaje.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.