Scurtmetrajul „Marlon” (2017), regizat de Jessica Palud, o producţie franco-belgiană, a câştigat, duminică seară, trofeul DaKino 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În acest scurtmetraj, cu durata de 19 minute, Marlon, o tânără în vârstă de 14 ani, îşi vizitează pentru prima dată mama în închisoare. Protejată de familie şi rude, aceasta se încăpăţânează să creadă că mama ei încă este eroina copilăriei sale.

Premiul pentru cea mai bună regie i-a revenit lui Carlo Francisco Manatad, pentru filmul „Jodilekers Dela Cruz, Employee of the month” (Filipine - Singapore).

La categoria „Cel mai bun scenariu” au fost premiaţi Pablo Munoz Gomez, Xavier Seron şi Sarah Schenkel, pentru „Kapitalistis” (Franţa - Belgia).

Premiul Publicului i-a revenit filmului „Kapitalistis”, în regia lui Pablo Munoz Gomez.

Menţiunile speciale ale Juriului au mers către „Framed”, în regia lui Marco Jemolo (Italia) şi către „Scratch”, în regia lui David Valero (Spania).

Cea de-a 27-a ediţie a festivalului DaKino a debutat, miercuri, 18 aprilie, la Cinema Muzeul Ţăranului, cu „Film Stars Don’t Die in Liverpool”, cel mai nou lungmetraj al lui Paul McGuigan, nominalizat la trei categorii ale premiilor BAFTA în 2018, şi a continuat cu pelicule semnate de Francis Lee, Wim Wenders şi Ben Lewin. Gala de închidere a DaKino a avut loc duminică, la Arcub. Festivalul a fost închis de proiecţia comediei „C’est la Vie”, semnată de regizorii Olivier Nakache şi Eric Toledano, care a primit anul acesta 10 nominalizări la premiile Cesar. 

DaKINO 2018 a avut loc la Arcub şi Cinema Muzeul Ţăranului şi a fost organizat de Asociaţia FAMart şi Fundaţia DaKINO, cu sprijinul Primăriei Capitalei prin Arcub şi al Centrului Naţional al Cinematografiei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.