”Rogue One: O poveste Star Wars/ Rogue One: A Star Wars Story”, de Gareth Edwards, primul lungmetraj independent desprins din franciza ”Războiul stelelor”, a debutat pe primul loc în box office-ul românesc cu încasări de 1.902.369 de lei.
Filmul, cu Felicity Jones şi Diego Luna în distribuţie, are o intrigă independentă, plasată cu puţin timp înainte de evenimentele relatate în prima peliculă originală ce a deschis franciza ”Star Wars” în anul 1977. Cu toate acestea, Darth Vader, Imperiul Galactic şi Steaua Morţii rămân elemente centrale şi în intriga din această peliculă. Distribuitorul în România al filmului, nu a transmis numărul spectatorilor.
Comedia ”Super party la birou/ Office Christmas Party”, regizată de Will Speck şi Josh Gordon, cu actorii Jennifer Aniston, Jason Bateman şi Olivia Munn în rolurile principale, a coborât pe locul al doilea în clasament, cu încasări 467.770 de lei şi 23.878 de spectatori, transmite Cinemagia.
O petrecere de Crăciun - spectaculoasă şi fără limite - este organizată în birourile unei corporaţii, pentru a impresiona un client important, însă lucrurile scapă de sub control atunci când angajaţii uită de inhibiţii.
Animaţia ”Hai să cântăm!/ Sing” a debutat pe locul al treilea în box office-ul românesc, cu încasări de 424.135 de lei, fiind vizionată de 21.837 de spectatori. Produsă de Universal, comedie preziintă o competiţie muzicală între animale, a cărei coloană sonoră include piese interpretate de Scarlett Johansson, Katy Perry şi Lady Gaga.
”Aliatul/ Allied”, regizat de Robert Zemeckis, cu Marion Cotillard şi Brad Pitt în rolurile principale, a coborât pe locul al patrulea în clasament, cu încasări de 249.005 de lei şi 12.276 de spectatori.
Un agent al serviciului britanic de spionaj, Max Vatan, şi o spioană franceză, Marianne Beausejour, se îndrăgostesc în timpul unei misiuni de asasinare a unui oficial german. La puţin timp după aceea, Max află că partenera lui, devenită între timp mama copilului său, lucrează de fapt pentru nazişti, şi incepe să o investigheze.
Filmul de acţiune ”Lumea de Dincolo: Războaie Sângeroase/ Underworld: Blood Wars”, regizat de Anna Foerster, cu actriţa Kate Backinsale în rol principal, a coborât, în a treia săptămână de la lansare, pe locul al cincilea, cu încasări de 215.901 de lei şi 8.581 de spectatori.
Filmul de animaţie ”Vaiana/ Moana”, regizat de un colectiv de patru cineaşti - Ron Clements, John Musker, Don Hall, Chris Williams -, a coborât pe locul al şaselea în clasamentul românesc, cu încasări de 180.644 de lei. Cu două milenii în urmă, Moana, o navigatoare înnăscută, porneşte în căutarea unei insule legendare din Oceania. Călătoria i-l va scoate în cale pe semizeul Maui, care o va ajuta să traverseze oceanul dezlănţuit, într-o extraordinară aventură plină de experienţe neobişnuite. Distribuitorul în România al filmului, nu a transmis numărul spectatorilor.
Thrillerul horror ”Demonul/ Incarnate”, regizat de Brad Peyton, se află pe locul al şaptelea în top, cu încasări de 91.430 de lei şi 4.809 de spectatori. Deşi a rămas ţintuit într-un scaun cu rotile în urma unui accident, Seth Ember - interpretat de actorul Aaron Eckhart - este un bărbat înzestrat cu abilitatea excepţională şi extrem de rară de a pătrunde în mintea persoanelor posedate pentru a exorciza demonii care îi bântuie pe acei oameni. Atunci când Vaticanul îi solicită ajutorul pentru a-l exorciza pe un băieţel chinuit de duhuri malefice, Ember descoperă cu stupoare că în interiorul băieţelului se află acelaşi spirit malefic care s-a făcut vinovat cu ani în urmă de moartea soţiei şi a fiului său.
Filmul ”Animale fantastice şi unde le poţi găsi/ Fantastic Beasts and Where to Find Them”, regizat de David Yates, al cărui scenariu este semnat de J.K. Rowling, a coborât, după a cincea săptămână de la lansare, pe locul al optulea în topul românesc, cu încasări de 81.546 de lei şi 3.733 de spectatori.
Animaţia ”Trolii/ Trolls”, o comedie despre căutarea fericirii şi până unde sunt unii dispuşi să meargă pentru a o obţine, a ajuns pe locul al nouălea în top, după al şaptelea weekend de la lansare, cu încasări de 55.380 de lei şi 2.882 de spectatori. Vocile personajelor principale sunt asigurate de Zooey Deschanel, Justin Timberlake, John Cleese, Jeffrey Tambor, Gwen Stefani şi Anna Kendrick.
Comedia ”Bad Santa 2”, cu Billy Bob Thornton, Kathy Bates şi Tony Cox în rolurile principale, a coborât pe locul al zecelea în box office-ul românesc, cu încasări de 50.241 de lei, după ce a fost vizionat de 2.572 de spectatori.




























