Robbie Williams a răspuns cu un videoclip amuzant, publicat pe Instagram, criticilor primite în urma concertului de Anul Nou când şi-a curăţat mâinile cu gel antibacterian după ce a salutat mai mulţi fani, potrivit nme.com.
Cântăreţul britanic, protagonist al concertului exclusivist ”Robbie Rocks Big Ben Live”, a fost filmat în timp ce îşi curăţa mâinile cu gel antibacterian, după ce a salutat fanii la concertul pe care l-a susţinut de Anul Nou la Westminster Central Hall din Londra.
Mai mulţi fani au contestat pe Twitter reacţia artistului şi au definit-o ca unul dintre ”momentele anului 2017”.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Robbie Williams, născut pe 13 februarie 1974, a făcut parte din grupul Take That şi şi-a început cariera solo în 1996, cu un cover după piesa ”Freedom” a lui George Michael. Din 1997, a lansat 11 albume de studio, cel mai recent datând din 2016, ”Heavy Entertainment Show”. În 2015, Robbie Williams a concertat şi la Bucureşti, în cadrul turneului ”Let Me Entertain You”. Este căsătorit cu actriţa americană Ayda Field, cu care are doi copii - Theodora ”Teddy” Rose, născută pe 18 septembrie 2012, şi Charlton, născut pe 27 octombrie 2014.
Robbie Williams a lansat în 2016 discul ”Heavy Entertainment Show”, care a intrat direct pe primul loc în topul britanic. Noul album este cel de-al 12-lea material discografic al starului britanic care ajunge pe primul loc în The Official Chart.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...