Actorul şi producătorul britanic Ricky Gervais va juca în „Greenlight - German Genius”, serial WarnerMedia Germany inspirat de unul dintre mesajele sale publicate pe Twitter în 2019.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serialul cu opt episoade, pentru care au început filmările în Berlin, ironizează industria germană de televiziune, relatează Variety.

În urmă cu doi ani, creatorul „After Life” a transmis un mesaj via Twitter actorului german Kida Ramadan, lăudând portretizarea făcută de el personajului Toni Hamady în serialul „4 Blocks”.

„Felicitări. Încă o capodoperă”, a scris Gervais.

Acum, Gervais şi Ramadan vor fi versiuni ficţionalizate ale lor. În „Greenlight - German Genius”, Ramadan îl convinge pe Gervais să îi permită să realizeze o adaptare a serialului său „Extras”, după ce britanicul i-a trimis un mesaj în care lăuda interpretarea lui din „4 Blocks”.

Totuşi, Ramadan ajunge într-un impas când îşi dă seama că în Germania nu există celebrităţi la nivel internaţional care să joace în adaptarea lui, iar toate acestea se întâmplă în timp ce încearcă să navigheze apele tulburi ale industriei media germane.

Cüneyt Kaya, Kida Khodr Ramadan, Angélique Kommer, Detlev Buck, Quirin Berg (Foto: WarnerMedia Germany)
Cüneyt Kaya, Kida Khodr Ramadan, Angélique Kommer, Detlev Buck, Quirin Berg (Foto: WarnerMedia Germany)

În serialul produs de Warner TV Comedy şi W&B Television vor mai juca Detlev Buck, Frederick Lau, Tom Schilling, Veysel Gelin, Olli Schulz, Heike Makatsch, Maria Furtwängler, Sascha Geršak, Katrin Bauerfeind, Britta Hammelstein, Christina Große, Trystan Pütter, Wim Wenders, Volker Schlöndorff, Leander Haußmann, Kurt Krömer, Thorsten Merten, Anne Ratte Polle, Kathrin Angerer, Marc Hosemann şi Marvin Kren.

Scenariul pentru „Greenlight - German Genius” este scris de Detlev Buck, Cüneyt Kaya, Constantin Lieb şi Seraina Nyikos, iar Kaya şi Buck vor regiza.

Berg, Max Wiedemann, Angélique Kommer, Detlev Buck, Cüneyt Kaya şi Kida Ramadan vor fi producători executivi, alături de Hannes Heyelmann şi Greifeneder pentru Warner TV Comedy.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.