Roxen, reprezentanta României la Eurovision 2021, a susţinut duminică prima repetiţie oficială pe scena concursului de la Rotterdam.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cântăreaţa şi cei cinci dansatori care completează show-ul României au urcat pentru prima dată pe scena din Rotterdam Ahoy Arena pentru a repeta „Amnesia”.   

„Am trecut cu bine poate cel mai dificil moment, primul contact cu scena. Sala este impresionantă, totul este la superlativ şi nu e loc de greşeală. Sunt fericită pentru că mi-a ieşit totul aşa cum îmi doream, aşa cum ne-am pregătit de la Bucureşti şi asta îmi dă încredere de aici înainte. La următoarea repetiţie vom corecta ultimele detalii,iar show-ul României va fi memorabil”, a transmis Roxen într-un comunicat. 

Conceptul show-ului aduce în faţă povestea unei fete singure, care se luptă cu stările ce-i sunt controlate de mediul exterior. 

După repetiţie, regizorul Bogdan Păun, Dan Manoliu şi Gabriel Scîrlet, regizorul muzical, alături de artişti şi de Liana Stanciu, şefa delegaţiei României, au discutat cu echipa tehnică a gazdelor detaliile show-ului. Echipa României şi organizatorii concursului au stabilit câteva corecţii, urmând ca vineri, 4 mai, să aibă loc a doua sesiune de repetiţii.

Roxen a avut şi prima întâlnire cu presa acreditată la eveniment. „Am reuşit să aducem pe scena Eurovision un fusion de talent, energie, culori şi emoţie, care vor deschide drum mesajului nostru spre inima fiecărui fan”, le-a spus ea jurnaliştilor.

Eurovision Song Contest 2021 va avea loc, la Rotterdam, sub sloganul „Open Up”, cu semifinalele pe 18 şi 20 mai şi finala pe 22 mai şi va fi difuzat în direct la TVR. Roxen, reprezentanta României la ediţia cu numărul 65 a concursului, va fi al 13-lea artist care va urca pe scena de la Rotterdam, în prima semifinală, pe 18 mai.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.