Regizorul şi scenaristul Radu Mihăileanu va prezida juriul Festivalului Internaţional al Filmului de Dragoste de la Mons, care va avea loc în perioada 10 - 17 februarie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Radu Mihăileanu, născut pe 23 aprilie 1958, la Bucureşti, a fost distins cu numeroase premii internaţionale, de-a lungul timpului, pentru filme ca ”Trahir” (1993), ”Trenul vieţii” (1998), ”Va, vis et deviens” (2005), ”Concertul (2009)” şi ”La source des femmes” (2011). A făcut parte din juriul mai multor festivaluri şi a fost decorat cu titlurile Cavaler al Legiunii de onoare (2013) şi Ofiţer al ordinului Artelor şi Literelor (2014) din partea statului francez. Cel mai recent film al său, ”The History of Love”, primul în limba engleză, va fi lansat în România în primăvara acestui an.

La festivalul de la Mons, actorul Teodor Lucian Rus va prezenta filmul ”Inimi cicatrizate”, de Radu Jude, regizoarea Ştefania Maftei va fi membră a juriului tânăr, iar Horea Lapteş, director de imagine, membru al juriului Confederaţiei internaţionale a cinematografelor de artă şi de experimentare (CICAE), informează Institutul Cultural Român.

Două lungmetraje româneşti vor fi proiectate în secţiunea ”Cinematografia din lumea întreagă“ a festivalului: ”Sieranevada”, de Cristi Puiu (pe 11 şi 12 februarie) şi ”Inimi Cicatrizate”, de Radu Jude (pe 12 şi 13 februarie), iar scurtmetrajele ”Apartament interbelic, în zonă superbă, ultra-centrală”, de Sebastian Mihăilescu (2016), şi ”Meda”, de Emanuel Pârvu (2015), vor fi proiectate în secţiunea ”Competiţia internaţională de scurtmetraje“, pe 13 şi 14 februarie, la cinematograful Plaza Art din Mons.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.