Jean-Marc Vallée, regizorul canadian al unor filme precum „Dallas Buyers Club”, „Big Little Lies”, a murit în Quebec City, la vârsta de 58 de ani, scrie Variety.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cauza morţii nu se cunoaşte. 

Partenerul său de producţii, Nathan Ross, a declarat: „Jean-Marc reprezenta creativitatea, autenticul şi încerca lucruri diferite. A fost un artist adevărat şi generos, un tip iubitor. Toţi cei care au lucrat cu el au putut vedea talentul şi viziunea de care a dat dovadă. A fost un prieten, partener creativ şi un frate mai mare pentru mine. I se va simţi lipsa, dar este mângâietor ştiind că stilul său frumos şi munca sa de impact pe care le-a împărtăşit lumii vor dăinui”. 

Vallée a fost nominalizat la categoria „best editing” în 2013 pentru „Dallas Buyers Club”, care le-a adus un Oscar lui Jared Leto şi Matthew McConaughey. Filmul s-a bazat pe povestea adevărată a lui Ron Woodroof, un pacient cu SIDA care făcea contrabandă cu medicamente în Texas şi le distribuia prietenilor pacienţi cu aceeaşi boală prin „Dallas Buyers Club”. 

Anul următor, el a regizat „Wild” cu Reese Witherspoon. A continuat să lucreze cu Witherspoon la serialul HBO „Big Little Lies”, pentru care a câştigat un premiu Emmy. 

Următorul proiect HBO al lui Vallée a fost o altă mini-serie bazată pe cartea „Sharp Objects”. 

Vallée urma să regizeze un alt serial pentru HBO, „Gorilla and the Bird”, bazat pe cartea de memorii a lui Zack McDermott. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.